„niciun poet n-a spus:
asta e mai frumos
decât putea vreodată fi (Alexandru. V. Dan)
asta e mai frumos
decât putea vreodată fi (Alexandru. V. Dan)
Cele
despre care crezi că ai fi putut să le scrii și tu, cele în care intri în
armonie cu autorul, cu însuși sufletul acestuia, și când îți dorești să-ți fie
un minunat prieten, pe care să-l poți suna. Numai că prea rar (sau aproape
deloc) se întâmplă. Ai fi dorit atunci, măcar o dată, să-ți zâmbească, fie și
din colțul buzelor (ca bunica când voia să-și ascundă îngândurarea), să te
simți în apropierea lui la fel de liberă ca în preajma cărților, să aștepți să
se întâmple totuși ceva, să fii în căutarea acelei poezii care să te ajute să
retrăiești încă o dată fiecare zi dispărută, de dimineața până seara...