Mai aproape primăvara

Pentru că e dimineață, pentru că trebuie să te îmbraci mai bine, mai strâns în hanoracul „zdrențuit“, pentru că noaptea-zi cu gânduri te asediază uneori și se dă la o parte alteori, pentru că plouă, pentru că e ziua ta și trebuie să mergi mai departe, pentru că îți aduce ceva, odată cu amintirile, bucuriile, împlinirile, pentru toți anii frumoși, și buni, și mulți care acum încep, și pentru toți cei dragi ai tăi, la fel, pentru că fiecare gând îți lasă ceva mai mult decât ieri și poate să se întoarcă curând, oricât de greu, dacă nu chiar cu neputință, să adune toată povara deodată, să se întoarcă pentru a lua ce a mai rămas acolo, să-ți dea mai mult curaj, mai multă speranță, mai multă poezie... și pentru că viața te însoțeșțe în fiecare clipă, chiar dacă nu-i șoptești cuvinte de mulțumire, chiar dacă nu-ți întoarce spatele

Îmbrățișări vechi și noi, prieteni!

Eli Gîlcescu – 4 martie 2016

Sub rochia de mătase aurie (minicronică de cititor)

Pentru că-mi place, pentru că am învățat că sufletul are forma tăcerii, citind o carte în debut, acum doi ani – „Tăceri clandestine“ – (S. V.), nimic mai actual, poate intuiția poetică în desfășurare, ca o înțelegere, dincolo de simțuri, mai aproape de rațiuni, de cuprindere totală... Tăceri, multe deschideri, depășind semnele alfabetului poetic, acolo unde era nevoie de locuri acoperite de case, trotuare, oameni, dorul ardea în palmă și învăța să facă cale-ntoarsă. Și iar mi-am amintit de iubire, de primăvară, de prieteni și tot mai greu să scriu, tot mai ușor să-i pierd într-o clipă, îndrăznind.   

Au fost două zile pline, dar în același timp, o chemare „pe genunchii îndurării“ mă zorea „peste orbirea poemelor, pe portativul visării...“ (E. D.), fără scăpare, simțeam cum pe neașteptate totul trecea, totul obosea, ascultând Wagner sau urmărind Happy Funeral, încă mai bântuia moartea la urechile mele, încă... un acord lent și greu îmi prelungea durerea, un acord dincolo de mine, dincolo de inventarul prietenilor, câți nu-mi treceau prin minte, într-un amestec curios de gânduri mărginite și de duh poetic veritabil. Și legăturile nu s-au lăsat așteptate. Au venit dinspre pădurile care întinereau, izbutind să mă farmece cu totul, cu prefăcută nepăsare la flecăreli încărcate de aluzii, de ciudate întortochieri, pădurile esoterice, vârâte în cele mai frumoase poezii, m-au învățat „tainele frigului și deveneau tot mai tinere, iar mâna care mi-a pieptănat părul / și ea întinerea, în timp ce pădurile creșteau, înmugureau umbrele...“ (D. J.).

Iar timpul a cuprins mâinile însetate, „savurând nectar de primăveri efemere“ (E. D.), „săpând mai departe /... / în câmpul cu ecouri...“ (D. J.).

Cu mărturia exactă a poeților: 

E. D. (Eleodor Dinu), D. J. (Diarmuid Johnson) / Emilia Ivancu (traducător), S. V. (Sergiu Vîlceanu)

Eli Gîlcescu