Ne-a ieșit înainte cu cel mai frumos
cântec, ne-a zâmbit, ne-a îmbiat cu poezie, ne-a strâns mâinile, ca niște
prieteni vechi, ne-a privit cu bucurie, acea bucurie a regăsirii, când cântecul
a prins a curge dintr-o poezie în alta, a se înălța. Parcă pământurile și
cerurile fremătau de drag, pentru că tot ce se vedea și se auzea era de fapt
din sufletul lui slobozit printre prieteni.
Și a cântat Adi Beznă, și încet-încet,
cântecul lui a prins viață în inimi, din înălțime în înălțime, iar
glasurile au strâns bucurii, tristeți, laolaltă. Și dacă m-ai întreba
cine a săvârșit și desăvârșit acest spectacol, acest cântec despre oameni, cu
oameni, l-aș putea atribui fiecăruia dintre cei care au fost acolo, în
întinderea sufletului, din așa depărtări, să auzim cum sună și poezia de ieri,
de azi, ca un descântec de lună din vechile povești. Se știu, se cunosc.
Sunt oameni care săvârșesc lucruri incredibile, oameni
fără patimi, care au în ei geniul căutării drumurilor spre oameni, și odată ce
l-au găsit, se prind a-l colinda de jur împrejur, a-l întreține cu migală, dând
fiecărui popas armonie și strălucire. Pentru că arta adevărată nu a avut și nu
va avea nevoie de nume. Important că ne-a adunat și necontenit se va întoarce
acasă, iar noi cu aceeași sfială, ne vom pleca în fața măreției ei.
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu