Ape adânci

„Știi... ce înseamnă să te scoli într-o dimineață frumoasă și să deschizi soarelui din ziua aceea porțile inimei ferecate, să lași lumina să alerge prin ungherele stăpânite numai de tainele umbrei, să desprinzi încet răcoarea cu boarea călduță, să ștergi mucegaiul, să usuci umezeala, să întorci fețele sufletului încet spre dogoare... și iar să ți se închidă deasupra lacătul singurătăței, gerul părăsirei și apa moartă a uitărei, înăbușind focul supt pânzele ude... și să mocnească iar subt frig căldura abia desprinsă din flăcări ? !“ (Hortensia Papadat-Bengescu)

Clipa unui vis

„Un ceas de viață înseamnă cât o viață de vis.“

Citeam…

Ce poți să faci în tren când te întorci de la un târg de carte?  Citești, scrii, și te bucuri de toamnă, de culorile ei. Sau privești oamenii, strânși unul lângă altul, îi asculți…

Fericit, așa l-am privit pe cel care fredona un cântec neuitat, și încă viu… „De-ai fi tu salcie la mal... m-aș face râu la umbra ta…“ Mi se părea că aud iarba timpului peste clipa de atunci, când încă chemare, și zbor, și reazăm, și glasuri de care nu te desparți niciodată. „Sunteți…?“. întrebă, în timp ce mă depărtam de mine, ca un fel de scuză dulce, copilărească, și în lumina reflectoarelor, sub un petec de cer, acolo, ea, inimă de artist, rostind rugăciuni uitate, cânta și o priveam în oglinda visului. Fragilă și puternică. Aveam impresia că mi-am pierdut chipul, dar nu.  O așteptam, o mai aștept, retrăind povestea peste vremi, pentru noi.

Sunt sigură că cineva și-ar aminti, acum, și ar exclama: „Ce vis!“ Niciodată, poate, n-am trăit, ca atunci, un ceas atât de frumos, și poate că niciodată nu au fost atâtea inimi deschise în așteptarea altui cântec așezat în înflorire.

Iar călătorul anonim, omul care a transformat călătoria într-un spectacol, poate o va întâlni într-o altă clipă, clipa unui vis adevărat, cu oameni care vor pune câte puțin din ei într-un zâmbet, în calea ei, în umbra ei, un câmp de flori

Eli Gîlcescu

Puntea

„Am deschis ușa spre altă lume,

Unde nu mai am trup și nici nume.“

(Ovidiu Mihăilescu)

Punte fără sfârșit… doar numele scapă din frâie, precum ziditorul, nume sortit sub toate formele, cu toate simțurile unei vitalități exuberante…nume care se revarsă în cascadă; îndrăgostit de scenă, mereu o lume a lui, „dincolo de ziduri, de ferestre cu grele obloane, de vorbe, lozinci, șabloane, zeci de visuri, pierdute duminici, acadele, baloane și flori, inși guralivi, gură-cască, bâlciul cu corturi de rouă…“ și „Cântece de trecut puntea“… 

Eli Gîlcescu

Lumina din adânc

                              „Nu te opri, aşa înveţi, să sorbi lumina din adânc“

Clara Mărgineanu

În ce loc, în ce zi, pe neașteptate, vara să alerge, să întoarcă clipe, destine și câteva gesturi uitate, cele care însuflețesc „atunci când fantasmele capătă trup și lumină“... și timpul trece, și anii zboară, și locurile se ocupă, și ce de întâmplări să fie un cântec de mulțumire, să fie un sărut

Eli Gîlcescu