Clipa unui vis

„Un ceas de viață înseamnă cât o viață de vis.“

Citeam…

Ce poți să faci în tren când te întorci de la un târg de carte?  Citești, scrii, și te bucuri de toamnă, de culorile ei. Sau privești oamenii, strânși unul lângă altul, îi asculți…

Fericit, așa l-am privit pe cel care fredona un cântec neuitat, și încă viu… „De-ai fi tu salcie la mal... m-aș face râu la umbra ta…“ Mi se părea că aud iarba timpului peste clipa de atunci, când încă chemare, și zbor, și reazăm, și glasuri de care nu te desparți niciodată. „Sunteți…?“. întrebă, în timp ce mă depărtam de mine, ca un fel de scuză dulce, copilărească, și în lumina reflectoarelor, sub un petec de cer, acolo, ea, inimă de artist, rostind rugăciuni uitate, cânta și o priveam în oglinda visului. Fragilă și puternică. Aveam impresia că mi-am pierdut chipul, dar nu.  O așteptam, o mai aștept, retrăind povestea peste vremi, pentru noi.

Sunt sigură că cineva și-ar aminti, acum, și ar exclama: „Ce vis!“ Niciodată, poate, n-am trăit, ca atunci, un ceas atât de frumos, și poate că niciodată nu au fost atâtea inimi deschise în așteptarea altui cântec așezat în înflorire.

Iar călătorul anonim, omul care a transformat călătoria într-un spectacol, poate o va întâlni într-o altă clipă, clipa unui vis adevărat, cu oameni care vor pune câte puțin din ei într-un zâmbet, în calea ei, în umbra ei, un câmp de flori

Eli Gîlcescu