Am vorbit mult cu enigmaticul artist vizual, glumind și lăsând fiecăruia
plăcerea unor vorbe de duh, despre povestea unui sărut, deprins în a nu-l
observa, despre idei, căutări, concepte, într-un alt sărut. Nu mă încred prea
mult în talentele mele, nici în înclinația mea pentru discursuri, dar de
această dată parcă mi-a ghicit în inimi. Știam că poate veni cu o idee despre
copertă, una care să placă. Am lăsat sărutul pe mâna lui. A promis că încearcă
ceva, mâine... și mâine a fost. A făcut sărutul real, să atingă absolutul,
dincolo de dincolo, până la cel care a făcut piatra să cânte
pentru oameni, pentru artă, pentru bucurie, acea bucurie primordială
care te învoiește la tăcere, ca o rugăciune. Citește și tace. De ce tace?
Pentru că „se visează altcineva în alt oraș în alt pântec în alt of.
Ce ne leagă?
Ne-am născut în aceeași Vale și amândoi am trăit printre momârlani. Ne leagă
orașul brâncușian, sărutul.
Iar pentru cine vizitează aceste locuri, poate va cunoaște și frumusețea
unui suflet de artist, bunătatea care nu se sfârșește într-un singur dar, ci
continuă zi de zi, se arată celor dăruiți oamenilor „într-un azi nesfârșit“.
Eli Gîlcescu
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu