Dimineață dulce

      Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor, nu ca un deficit de sensibilitate ci ca o alternativă esenţială la golul lumesc, la marinul balcic, răsfăţat în ,,clopote de lumină”  proverbială.

       Are curajul să ţină la respect şi să sfideze metaforele cotidiene, să pună preţ şi presiune pe rafinamente . Are blândeţe lirică. Are tentaţii brutal de tinereşti, deloc spontane. Pare antrenată să poarte semne demontabile, cu arome de vineri  şi filoane de compromitere poetică.

       Unii cred că poetul Gîlcescu este ireal, dar,  ,, patimile dulci” de   reprezentare româneacă, s-ar putea să ,,inventeaze poveşti” şi să împiedice versul ,,scăpat din rugăciune” să  ademenească vremuri de austeritate pură.

       Planetară şi periculos de dulce, pentru numele lucrurilor, surprinde momentele cheie şi realizează stări de graţie,  fulguraţii cu derogare, cuvinte cu însemne explozive, adiacente şi înfoiate solemn de original.

      Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor cu o viziune foşnitor de strălucitoare.

                                                                Alin BĂLUŢĂ

http://www.gazetademaine.ro/cultura/debutulzilei/elisabeta-gilcescu-este-planetara-si-roteste-uimitor-logica-formelor.html?fb_action_ids=10151899828201014&fb_action_types=og.likes

Și cuvintele

(Ne)întârziate de vânt, de adierile înmiresmate, odată cu primele semne din ce au fost (și trebuie să mai fie) „Seri de Brădiceni“ și „Zilele ARADOS“, asemeni psalmilor dulci, dintru început de sărut și infinit, binecuvântând poezia, dar și poetul, cu iubiri tăinuite, în această dimineață, prin frumusețe, pentru că încă ne putem sărbători, fie și ele, amintirile. Iar oamenii (tot mai rari), cu timpul, revin, fie și cu gândul, pe pajiștea brâncușiană, înaintea multora, cu bucuria „Sărutului“, pentru o bună și dreaptă cunoaștere a sufletului, preocupat de destinul poeziei, de călătoria ei. Iar căldura prieteniei, în preajmă, o clipă și tot într-o asemenea clipă de sărbătoare a poeziei toamnei, în grădina mea, lăsând cuvintele să nu contenească  să se întâmple ceea ce s-a întâmplat.

Eli Gîlcescu

De partea cealaltă a ploii

Este uimitor cum se poate picta prin intermediul cuvintelor, „mai presus de o curgere, ca o naștere din harul ființei“, poezia care îl însoțește în toate și îi conturează mai bine portretul, cum îi putem atinge neatinsele gânduri, cum putem privi poetul, niciodată în contratimp cu cititorul, niciodată străin de conformism, totdeauna cu încântare, admirându-i modestia de filosof, dar și orgoliul de înțelept „spre ființare către ele însele sufletele către reîntoarcerea în fire“.

Și ce frumos sună simplitatea când „tu ești/ eu nu știu de sunt“.

Eli Gîlcescu