Este uimitor cum se poate picta prin intermediul cuvintelor, „mai presus de
o curgere, ca o naștere din harul ființei“, poezia care îl însoțește în toate
și îi conturează mai bine portretul, cum îi putem atinge neatinsele gânduri, cum putem privi poetul, niciodată în contratimp cu cititorul, niciodată străin de
conformism, totdeauna cu încântare, admirându-i modestia de filosof, dar și
orgoliul de înțelept „spre ființare către ele însele sufletele către
reîntoarcerea în fire“.
Și ce frumos sună simplitatea când „tu ești/ eu nu știu de sunt“.
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu