(Ne)întârziate de vânt, de adierile înmiresmate, odată cu primele semne din ce au fost (și trebuie să mai fie) „Seri de Brădiceni“ și „Zilele ARADOS“, asemeni psalmilor dulci, dintru început de sărut și infinit, binecuvântând poezia, dar și poetul, cu iubiri tăinuite, în această dimineață, prin frumusețe, pentru că încă ne putem sărbători, fie și ele, amintirile. Iar oamenii (tot mai rari), cu timpul, revin, fie și cu gândul, pe pajiștea brâncușiană, înaintea multora, cu bucuria „Sărutului“, pentru o bună și dreaptă cunoaștere a sufletului, preocupat de destinul poeziei, de călătoria ei. Iar căldura prieteniei, în preajmă, o clipă și tot într-o asemenea clipă de sărbătoare a poeziei toamnei, în grădina mea, lăsând cuvintele să nu contenească să se întâmple ceea ce s-a întâmplat.
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu