„DORINȚA“
de Silviu D. Popescu
Poate
că e vorba de o colecție de instanturi – o ficțiune – cu un metanarator într-o nesfârșită joacă prin anotimpul iubirii, intersectat
de planuri paralele, existențiale, iubiri care trebuie să se întâlnească, să se
evite, „destine care se fac și se desfac“, vieți care încep, altele se termină
Sau despre consumatorii de lotus, de fiecare dată altă poveste, alt decor,
alte tulburări, îndoindu-se de Teoria corzilor
Când totul se întâmplă în „orașul de suflet care mereu suie și coboară“ (îmi
amintește de drumurile sus-jos dinspre clinica de neurologie și celelalte
clinici de inimă, de...) nu știu cum mai sunt băncile... tot colorate? Sau să
fi fost în Timișoara, „orașul nou, încă nedescoperit“
Unde îl vei întâlni pe Andrei „aruncat într-un imaginar vâscos... sub luciul
cald al stelelor unei nopți de vară“, căutând mereu repere în Cristina care nu
e Cristina, în GPS-ul care este în eroare, în Ana, femeia „ivită într-o seară
de iunie“, care l-a marcat la un moment dat, în Roxana o iubire de-o vară, în Elena
femeia misterioasă...
Cred
că te-am motivat... iar cu o exclamație de entuziasm, merită să-ți pui și o dorință, până vei întâlni „sub cerul de iunie, îmbrățișați
și goi, doi nebuni și restul lumii...“
https://cenaclulcolumna.wordpress.com/2015/09/13/sedinta-cenaclului-columna-la-serile-la-bradiceni/
„A fost odată ca niciodată... realitatea asta crudă și altă realitate, una suportabilă, aproape perfectă, în care suntem altundeva, probabil o țară îndepărtată, cu o climă mai caldă, cu zile lungi și nopți mai înstelate. Undeva lângă tropicul Capricornului, la Sud de Ecuator, pe un atol, departe de civilizație.“ (Silviu D. Popescu)
RăspundețiȘtergere„Nu mai găsesc frumusețe în lucruri. Odată, puteam să mă plimb pe bulevard și să identific, în orice moment, cel puțin trei lucruri estetice, acum, printr-un exercițiu reducționist totul se transformă în vânzare, comision sau brokeraj.“ (Silviu D. Popescu)
RăspundețiȘtergere„Pentru mine timpul nu evoluează după o cronologie anume, ci urmează o logică emoțională. Mai aproape de perfecțiune nu se poate. Editorul meu îmi zâmbește calm și îmi spune că ar trebui să ne vedem mai des să discutăm despre carte. Îmi vorbește despre titlul cărții că nu ar fi cel mai potrivit și că ar trebui să mă mai gândesc. “ (Silviu D. Popescu)
RăspundețiȘtergere