Povestea a început la
Carrefour Târgu-Jiu unde a reușit să convingă sunetele care veneau din altă
lume, deasupra realului, să împreune „cumințeniile“ pământului, până începeau a
visa la adevărata minune a omului, cântecul lin și simplu din care s-a inspirat
și Brâncuși.
O duminică printre
prieteni, oameni de rând, tineri, părinți și bunici, liberi, atât de liberi
între casele gorjenești de la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara, cu
încă și încă o cântare, și nu i-am găsit vreo vină când își dezmierda fiecare
taraf într-un fel special...
Ne-a făcut să uităm
pentru o vreme de griji și oboseală, ne-a purtat de grijă, așa, după pofta
inimii, și ne-am îngăduit a-i primi lecția, mai ales când se uita împrejur și
căuta loc unde să lase pe fruntea veșniciei, pentru a colora ziua și fiecare
clipă, doina ce nu se schimbă
De bucurie, de nevoie,
de mulțumire, vorbea despre scrieri, despre vină, suferință, valoare, despre
durere și brandul de țară, despre prieteni și chemări, despre evoluții, dar mai
ales despre glasul inimii care pornește din suflet și care îmbrățișează cu
suflet…
Atât de aproape de
oameni, dând vieții un ceas de sublimă trăire, peste tot, dar nicări, peste tot
lumină cu rost și vreme de a hori, peste toate o doină, o învârtită (dacă mai
ții de ele), cu fluier din fluier, cu glasul lumină pân’ la ’naltul cer...
De atunci am rămas
într-un ceas al iubirii, al reînnoirii simțirilor subtile, cele care pătrund și
nu se desprind ușor... Am rămas în
duminica de ieri, un ieri printre oameni, pentru oameni, și pentru
această întâlnire-surpriză, mulțumesc din toată inima, Grigore Leșe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu