Antologia ”Sărutul”, volumul II - Agentia de carte

Antologia ”Sărutul”, volumul II - Agentia de carte

O poveste întâmplată (minicronică de cititor)

                  „Și roșul nu mai arde, doar plânge.“

  (Margareta Anton)

Reușind să transforme în realitate cele mai ascunse plăsmuiri ale imaginației, să se împotrivească imboldului firesc, unul către altul, până în clipa în care scrisorile pline de iubire deschid ușa secretă a inimii – o permanentă tentație, o furtună de emoții periculoase, o  procesiune de chipuri, încordate. Iluzii. Povestea ei, mai mult decât omenească, a lui, mai mult decât rațională sau poate mai puțin, din vreme în vreme, ca o vară nedreptățită, mereu în așteptare în întuneric și tăceri.

Pentru cititor, greu de îndurat suspansul printre florile de cireș, amintiri care plutesc încă în orașul interzis, acolo unde revin ploile cu soare, recorduri și ele în defilare, sub pașii care împung rădăcinile eliberate de ură, invidie, răzbunare. Rădăcini tulburate de foșnetul pașilor Edinei (și ei interziși) în Timpul Florilor De Mac, fără promisiuni, doar pe lângă iubire. Și când spre ea se-aruncă, fără răspuns, pentru prima oară, acel strigăt deznădăjduit, într-un joc neînțeles, veșnic treaz, cu amurguri triste, va exista mereu Philippe, o blândețe așezată peste nopți de rugi, de doruri zbuciumate, de lacrimi care au implorat tăcerea să vorbească viselor schilodite de atâta „interzis“. Un Philippe năruit sub lințoliul de frunze, de liniști, ca un dangăt de clopot, ecouri. Un Philippe prin câmpurile cu maci. Iar Edina, plutind în derivă, mereu la banca de la fereastra altui timp. Edina sub salcie, ascultând o altă poveste de fantezie și  imaginație,  o altă „privire“ care s-o întoarcă la „căldura amintirilor reînsuflețite“, o altă bucurie, un alt vis de margarete, într-un sublim poetic, la hotarul nesfârșit al iubirii.  Un vis cu aripi spre sărutul din infinit „cu dor de roșu și cu verdele ce-i dă răgaz, cu țipete de metale obosite, învinse de rugină“. sărutul altui veac.  „Melancolia adolescenței, melancolie pe care adesea o purtăm cu noi toată viața...“ (Ileana Vulpescu, Adolescență pe viață, fragment din prefața acestui volum).

MINIPREZENTARE AUTOR

Margareta Anton, născută la Cisnădie, județul Sibiu, doctor în Educație Fizică și Sport din anul 2003, conferențiar la Facultatea de Educație Fizică și Sport, Universitatea Ecologică București, artist vizual, Uniunea Artiștilor Plastici, scriitor. Publică în anul 2001 romanul „Anestezia străzii”, Editura Smart, și în anul 2015 „Timpul florilor de mac“, cu un text argumentativ și semnătura distinsei scriitoare Ileana Vulpescu.

A obținut în anul 2015 diploma de Ambasador al orașului Amiens pentru două lucrări de pictură: „La Somme“ și „Catedrala din Amiens“.

Mai are în palmares numeroase diplome de merit, de excelență, acordate de Ministerul Educației Naționale, pentru publicarea unor cărți de specialitate, articole la sesiuni de comunicări științifice internaționale și naționale, în reviste de specialitate.

A participat la Campionate Mondiale, Europene, Balcanice și Naționale la categoria masters – aruncarea suliței, unde a obținut medalii de aur, argint și bronz.

Eli Gîlcescu

Dincotro amintirile...

      O altfel de poezie, și timpul neprevăzut, uimitor, pregătitindu-i cartea cea de mult citită în locul cu bucurii de ieri, cu zbucium cu tot, cu povestea nemuritoare, despre sacrificiu și devoțiune, despre  vise, depărtări, amintiri... și toate cu recunoștință, alături de cea mai frumoasă scrisoare, acolo, între scrieri și scriitori, azi, semnată Valentin Chepeneag. 

Eli Gîlcescu

Nici cărțile nu sunt singure de Paști

O amintire printre amintiri.... atât de vie... Cine ar fi crezut! După atâta timp, cineva și-a amintit de prima iubire (editorială), iar cuvintele (nu știu dacă e bine să povestesc toate acestea), parcă vin dintr-un vis, cuvinte nefiresc de calde, care țin înadins să mă convingă că există cărți care păstrează imaginea iubirii-miracol, cărți care încă strălucesc... cărți care ne privesc de dincolo, libere  într-o clipă de tăcere, de liniște, de bucurie, de recunoștință, de adevăr, de Înviere...

„Am fost invitat azi la o lansare de carte... Și uite așa mi-am amintit că nu i-am mulțumit niciodată cum se cuvine persoanei care mi-a acordat atât de mult credit și față de care nu m-am ținut de promisiunea de a scrie mai mult în continuare, la fel cum nu am reușit niciodată să conving una dintre muze că a fost sursa de inspirație... Ar fi trebuit să fiu mai puternic decât șoaptelor răutăcioase atunci... Dar le mulțumesc acum încă odată! Mulțumesc Elisabeta Gîlcescu! Să mă ierți M.N/ pentru „tag“... Iar prietenilor mei, dacă găsiți pe undeva volumul acesta, știți ce trebuie să faceți...“  C.I.

O fereastră deschisă spre lumină. Mulțumesc, C.I.

Mulțumesc, Emilia, pentru lumina din suflet în preajma Sfintelor Paști, Și ce bine ne este când ne suntem aproape, oameni dăruind oamenilor clipa de miracol, pe neașteptate… ca o poveste, prin lume de mirări, cu inima deschisă, în sufletu-i, lumina toată

Eli Gîlcescu

Aprilie 2015

Timpul fără de timp

 Plouă cu daruri dintr-un plan profund, al meditației lirice, Ab inițio – „un început ce nu devine apus nicicând, ci veșnice migrații, aglomerări de mii de constelații“.

Uneori durere, apoi bucurie, puritate și candoare (acea simplitate care cucerește cititorul, iscodindu-i toate cătunele, toate „arderile intense“ și sunetul fiecărui sonet („trezindu-l ca-ntr-o sfântă înviere“)  Anatol Covali, într-o atmosferă de binecuvântare duioasă, discreție și ținuta sobră, cu întreaga zestre de sensibilitate, reușind un vers mereu proaspăt, „întinerit c-o floare la ureche“, cu o mare intensitate a expresiei, „poetul care sosește și pleacă mereu întru regăsirea-i... zidește și surpă neobosind până la ultima cupolă a mânăstirii din suflet“ (Radu Cârneci, prefață – Sonete alfabetice). 

Cartea care mi-a zâmbit la Gaudeamus

Cu inocență, desprinsă dintre alte daruri minunate! Inocență și iubire – glas scuturat din toamna de aproape, când zâmbetul a înșirat în juru-mi atâtea așteptări – un dulce și negrăit parfum... atât de rar... dintr-un „pui de cireș“, acolo, „în miezul negru-al soarelui din noi“ în apropierea unei „lumi cu zorele și orașe în care viețuim printre himere“.

Am căutat-o îndelung... „Viața din viața mea“ „când toate-mi curg din risipire, mimând neliniști și alte istoave, ele-ntețesc, cu meșteșug, ispita...“

Ar fi fost un dar de preț pentru poetul care știe să dăruiască cărți. Ar fi fost... Dar la standul Editurii Tracus Arte, mi-au zâmbit „Sonete(le) Desuete(le)“, autori Mircea Bârsilă & Traian Gărduș.

De această dată, depășesc temerile și condiția cititorului, altfel, fără prejudecăți, invocând dreptul de a scrie despre cartea care mi-a zâmbit pe înțelesul meu, dincolo de „Brățări de aur. Și cercei, Și salbe./ Și alte daruri – cu-nțelesuri albe!“, iar voi veți accepta acest rol, cu toate stângâciile lui... când emană căldură din acea udeală de trăscău, când se dă liber la dezlegare de sonete, într-(Un magic zaiafet) „în crâșmele cu boltă“, cum domnii (o) cer, de nu s-a mai văzut prin împrejur..., cerut chiar de stăpânii cei din cer... pocale epocale la braț cu-Ahoe și Caragiale“, să fie situația fericită „spre a uita de moarte! Lascivă lume larmă, lustru, fals – învăluită-n fastul unui vals“.

Nu aștept alte vremuri pentru a-i asigura de admirația mea, când „tot mai vesel soarele se-arată/.../ În cântări de liră zilele se trec/ Și-n toate e-o frumoasă împăcare“ (Cântări eleusine), lăsând rând pentru alți cititori care să vorbească despre o carte scrisă în zilele noastre, o carte cu „multe întrebări ce sorb scântei din fulgul de zăpadă“, ghicind, parcă, pe undeva un gol... o carte „cu zăbava într-o cramă și unde își arată, zilnic, harul“, o carte-poveste, până la urmă, cu iubiri în o mie de feluri, și niciodată de-ajuns, cu zăpezi și „Fetească grasă“ și tot mai „puține Penelope..., și peste toate zboară sfânta Muză“.

Sărutul înflorit

Când întâlnim poetul în forme surprinzătoare și inedite, rămânem fascinați de calea proprie, pe care și-o construiește spre înfloritul sărut în care vrea să pătrundă „și-n raiul său, între pâmânt şi apă, mărturisindu-se“ cu har într-o poezie purificată și eliberată, o poezie „a binelui din bine, proaspătă ca roua pe frunze primăvara“ – iubirea iubire, cu care s-ar contopi, îndurând veșnicii, „tăcând într-un chip în murmur descântec de tainice noime și-al dorului dor tânguit...“, înscriind imagini de o sinceritate care îi oferă poeziei reușita.

A-l citi pe Ovidiu Vasile înseamnă să părăsești aleea îngustă a lumii, pentru a te trezi în „IUBIRIA“, dăruindu-i fiecare vers cu generozitate, reîntregind-o din „jumătăți de sfere“, visând mereu „să evadeze din trupuri ca văile din matcă, 
să-nchidem apoi ochii, privirile să tacă, iar gura ta să aibă acelaşi gust de miere. Să ne trăim iubirea murind câte o clipă, din moartea ca o viaţă care se poate da, în timp ce nu mai bate a timpului aripă, iar celălalt să moară trăind în clipa ta“, în ritmul inimii „ca lanul grâului când i se naște spicul“ – simbolul abundenței și al bogăției – un dar al cerului, având origine divină aceste poeme, cu valori estetice, atingând „munți de piatră, iar steaua lui cerându-i lumii voie să răsară“.

Un „Sărut înflorit“ matur, sensibil, scris cu har, un cântec împărtășit, smuls din miezul vieții, din miezul iubirii, întru revărsare umană, influențat de propriile trăiri și experiențe – „rațiuni pure, urme de răsărit, realități ascunse, jocurile foamei, glasul tăcerii în preajma îngerului, precum magii după stea dalbe flori în calea ta“.

Iar eu, în preajma prietenilor, dar mai ales alături de mentorul distins al Artei conversației, omul minunat care susține și promovează tinerii din toate colțurile țării, cu exemplară modestie și distincție, un Maestru spiritual, spre binele nostru superior, Doamna Ileana Vulpescu.