Sărutul înflorit

Când întâlnim poetul în forme surprinzătoare și inedite, rămânem fascinați de calea proprie, pe care și-o construiește spre înfloritul sărut în care vrea să pătrundă „și-n raiul său, între pâmânt şi apă, mărturisindu-se“ cu har într-o poezie purificată și eliberată, o poezie „a binelui din bine, proaspătă ca roua pe frunze primăvara“ – iubirea iubire, cu care s-ar contopi, îndurând veșnicii, „tăcând într-un chip în murmur descântec de tainice noime și-al dorului dor tânguit...“, înscriind imagini de o sinceritate care îi oferă poeziei reușita.

A-l citi pe Ovidiu Vasile înseamnă să părăsești aleea îngustă a lumii, pentru a te trezi în „IUBIRIA“, dăruindu-i fiecare vers cu generozitate, reîntregind-o din „jumătăți de sfere“, visând mereu „să evadeze din trupuri ca văile din matcă, 
să-nchidem apoi ochii, privirile să tacă, iar gura ta să aibă acelaşi gust de miere. Să ne trăim iubirea murind câte o clipă, din moartea ca o viaţă care se poate da, în timp ce nu mai bate a timpului aripă, iar celălalt să moară trăind în clipa ta“, în ritmul inimii „ca lanul grâului când i se naște spicul“ – simbolul abundenței și al bogăției – un dar al cerului, având origine divină aceste poeme, cu valori estetice, atingând „munți de piatră, iar steaua lui cerându-i lumii voie să răsară“.

Un „Sărut înflorit“ matur, sensibil, scris cu har, un cântec împărtășit, smuls din miezul vieții, din miezul iubirii, întru revărsare umană, influențat de propriile trăiri și experiențe – „rațiuni pure, urme de răsărit, realități ascunse, jocurile foamei, glasul tăcerii în preajma îngerului, precum magii după stea dalbe flori în calea ta“.

Iar eu, în preajma prietenilor, dar mai ales alături de mentorul distins al Artei conversației, omul minunat care susține și promovează tinerii din toate colțurile țării, cu exemplară modestie și distincție, un Maestru spiritual, spre binele nostru superior, Doamna Ileana Vulpescu.