Ne-a ieșit înainte cu cel mai frumos
cântec, ne-a zâmbit, ne-a îmbiat cu poezie, ne-am strâns mâinile, ca niște prieteni
vechi, ne-am privit cu bucurie, acea bucurie a regăsirii... și cântecul lui a
prins a curge dinntr-o poezie în alta, a prins a se înălța sub primii luceferi.
Parcă pământurile și cerurile fremătau de drag, pentru că tot ce se vedea și se
auzea era de fapt din sufletul lui slobozit printre prieteni. Și a cântat Adi
Beznă, și încet-încet, cântecul lui a prins viață în inimi, din înălțime în înălțime,iar
glasurile au strâns bucurii, tristeți, iubiri laolaltă. Și dacă m-ai întreba
cine a săvârșit și desăvârșit acest spectacol, acest cântec despre oameni, cu
oameni, l-aș putea atribui fiecăruia dintre cei care au fost acolo, în
întinderea sufletului, din așa depărtări, să auzim cum sună cântecul și poezia
iubirii de ieri, de azi, ca un descântec de lună din vechile povești. Se știu, se cunosc... Sunt oameni care
săvârșesc lucruri incredibile, oameni fără patimi, care au în ei geniul
căutării drumurilor spre oameni, și odată ce l-au găsit, se prind a-l colinda
de jur împrejur, a-l întreține încet, cu migală, dând fiecărui popas armonie și
strălucire pentru că arta adevărată nu a avut
și nu va avea nevoie de nume. Important că ne-a adunat și necontenit se va
întoarce acasă, iar noi cu sfială, ne vom pleca în fața măreției unui suflet de
poet.
Mulțumesc, prieteni!
Mulțumesc, Adi Beznă!
