Acolo nu mergi de bună voie (2)

Cu durerea în labirintul nepăsării

Mă gândesc la legile omenești, dacă mai există, atunci când îți abandonezi semenul pe holurile spitalului pentru că ți s-a terminat programul de lucru.

Doamne, ce oameni! Mașinării defecte. Tot mai defecte. Inumane. Funcționînd contra cronometru. Neînțelegând din afară ceea ce se petrece înăuntru. Cu ochii pe ceas, cu gândul de a ieși din tură.

Peste tot aceeași priveliște: trupuri chinuite, chipuri aproape stinse, nesfârșite tristeți, disperări, mizerie. Oameni cu privirea undeva, spre un orizont nedefinit. Care nu mai au nimic decât speranța. Cei mai mulți trec prin asta. Se vindecă. Alții...

Pentru a rezista în labirintul durerii au nevoie de multă răbdare. Sau de o mână caldă, chiar peste program.

Nu știu dacă doamna Baciu va reuși să se recupereze, dar simt că a lăsat ceva în urmă. Ceva la care se întoarce mereu. Zâmbindu-i Curtișoarei din poveste, sau poveștii lăsată pe pragul copilăriei.

Eli Gîlcescu

Acolo nu mergi de voie

Pare înspăimântător de la intrare. Oamenii vorbesc între ei pe șoptite. Fiecare cu durerea lui. Ca atunci când cuvântul obosește prea repede.

Doamna Baciu e de prin Gorj. De la Curtișoara.

Deodată, parcă ceva a tras-o spre acolo, pe drumul copilăriei. Cu gândul la cuferele pline cu macaturi, chipul se luminează din ce în ce mai mult. Pare că nu mai are nevoie de altceva, îi sunt deajuns amintirile, singurele care o fac fericită. Și graba să-mi povestească tot. Despre fiorul sălciilor, al nucilor groși și al mușcatelor de la fereastra casei părintești.

M-am mirat de câte știa. Despre locurile unde era atât de aproape de Dumnezeu, iar cerul un întreg... Uneori privind-o, o umbră peste frunte îi atingea sufletul, înnourat de lacrimi. O boală ascunsă sau rătăcită care nu putea izbucni. Dumnezeu i-a dat-o și trebuia s-o îndure.

Durerea pe care nu putea nici s-o înțeleagă, nici s-o îndulcească. De unde această durere? Doar surâsul bolnăvicios, acea contradicție dintre ieri și azi, dintre putere și slăbiciune, o povară de gânduri, într-un loc la fereastră. Pe pervaz, o plasă de medicamente. Amărăciune și durere. Și prăpastia de timp dintre noi. Sau singura legătură. Cu nume de legendă: Curtișoara. Care îi ținea tovărășie uneori. Drept mulțumire.

Eli Gîlcescu

Aici am învățat să fiu (horribile dictu!) eficient

Puține lucruri știm cu certitudine – nu știm, de pildă, dacă suntem chiar deștepți sau proști sadea, nu știm cât suntem de ghinioniști, ori dacă deșteptăciunea nu e ghinionistă – astea-s lucruri schimbăcioase – dar știm când suntem îndrăgostiți și când nu. Oricât de bine ne-am ascunde de noi înșine, știm cu o nemiloasă certitudine când nu mai iubim – și nu știm de unde ne vine cunoașterea asta, pe care slaba-ne natură o pune iute în cârca vreunui zeu. Pe mine mă mână o sete de viață, de experiențe, de prospețime, pentru care am plătit prețuri mici.

Călin-Andrei Mihăilescu

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-5144728-calin-andrei-mihailescu-romanii-pierdut-toate-domeniile-afara-ceea-numeste-grai.htm

Prefer dioptriile mele (George-Ștefan Niță)

Cu toate astea, scriu poezie cu o frică de ridicol imensă (încă îmi lipsește curajul, asta e!). Stau cu piciorul pe o pedală de frână imaginară și încerc să spun ce văd fără patetisme și drame inutile. Să transmit ce vreau să transmit și s-o tai de acolo.

George-Ștefan Niță

Doar azi, în fiecare azi

Când diminețile, tot mai departe, se prind în căderi de un cuvânt, de o aripă de cer, de „iubirea ca semn...“, o clipă a durerii (cum nu s-a auzit vreodată), să nu mai pricinuiască „nici vătămare, nici moarte, nici nerodire“ – clipa împinsă pe o margine de stea, când tăcerile întomnează – încă se împotrivește cu milă, prea multă milă... Doar ecoul, lăsând un vid în loc, își mai caută cuibul acela neguros. Doar azi. 

Eli Gîlcescu

Nimic n-ar fi, nimic n-am fi

 „Se lasă cu ploaie, nu latră câini, nunți nu mai sunt, nici cântec, sterp e pământul, pruncul nu saltă în pântec... e toamnă iar“ (Ionita Corina Claudia)

Lepădatu-s-a de ea, doborând-o, mâniatu-s-a, milostivind-o, arătatu-s-a cu asprime, adăpostind-o întru harul scrisului. Pentru că mâna îi era mai întreagă decât iubirile, spaimele, dorințele. Nimic n-o putea întoarce de la semnul spre care se îndrepta, nesocotindu-și trupul zguduit și revoltat de durere, mereu înspăimântat pentru fiecare azi, mai aproape „sub cer, cu dragoste, pe viață“, mai aproape de mare și pământ, mai aproape de Dumnezeu – singura fericire visată întru apropiere de oameni, întru prietenie și iubire – un spectacol chinuit al vieții.

Trebuia să-i ascult glasul înfundat de durere, strigătul mereu în întuneric, să-i răsfoiesc acest jurnal în debut, să fiu față în față cu „Îngerul sălbatic“, să-i simt sufletul încercat, cu sânge de învingător, să aflu de ce tremură acest pumn de senin care caută, aici pe pământ, rugăciuni, să-i fie zori și soare, deschise brațe, pretutindeni iubiri (Va urma)

Eli Gîlcescu

Dimineață dulce

      Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor, nu ca un deficit de sensibilitate ci ca o alternativă esenţială la golul lumesc, la marinul balcic, răsfăţat în ,,clopote de lumină”  proverbială.

       Are curajul să ţină la respect şi să sfideze metaforele cotidiene, să pună preţ şi presiune pe rafinamente . Are blândeţe lirică. Are tentaţii brutal de tinereşti, deloc spontane. Pare antrenată să poarte semne demontabile, cu arome de vineri  şi filoane de compromitere poetică.

       Unii cred că poetul Gîlcescu este ireal, dar,  ,, patimile dulci” de   reprezentare româneacă, s-ar putea să ,,inventeaze poveşti” şi să împiedice versul ,,scăpat din rugăciune” să  ademenească vremuri de austeritate pură.

       Planetară şi periculos de dulce, pentru numele lucrurilor, surprinde momentele cheie şi realizează stări de graţie,  fulguraţii cu derogare, cuvinte cu însemne explozive, adiacente şi înfoiate solemn de original.

      Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor cu o viziune foşnitor de strălucitoare.

                                                                Alin BĂLUŢĂ

http://www.gazetademaine.ro/cultura/debutulzilei/elisabeta-gilcescu-este-planetara-si-roteste-uimitor-logica-formelor.html?fb_action_ids=10151899828201014&fb_action_types=og.likes