MARIUS IULIAN ZINCA - Nomad

Fără

să se oprească,

putea vedea

în adâncurile fumurii,

îndrăznind

să privească în urmă

fără să ştie

încotro se îndreaptă

în fuga-i nebună

de vorbele

ce răsunau neliniştit

şi-l însoţeau în sinea lui.

Reluase viaţa de nomad…

MARIUS IULIAN ZINCA - Amprenta timpului

Cu o teamă vagă

să nu fie acuzat de ignoranţă,

picioarele i se opriseră,

rămăsese nemişcat.

Nu mai stăruia

asupra acestui gând,

îşi lăsase

amprenta asupra lui,

motivul de mirare în tot ce vedea.

Avea tot timpul în faţă…

MARIUA IULIAN ZINCA - Pe loc

Ca şi cum

ar fi susţinut în ceaţă,

mergea aproape la întâmplare

cu liniştea ce îl speriase

şi privirea care se pierdea

în întuneric.

Doar

nişte stele sclipitoare

luminau cerul

într-o mişcare confuză.

Avea impresia

că bătea pasul

pe loc…

MARIUA IULIAN ZINCA - Gest teatral

Cu mâinile pe urechi

fără să se lase distras

de lucrurile ce-l înconjurau

pe o grămadă de pietre

într-un gest teatral,

mintea lucra

ca şi cum s-ar privi cu proprii ochi,

ca şi cum ar fi căutat ceva în el

fără să reuşească

să rostească vreun cuvânt.

Se gândea

să dea aripi la picioare.

Nu mergea mai departe decât privirea…

MARIUS IULIAN ZINCA - Flăcări

Tulburat

de nelinişte

cu nările depărtate,

îşi iţea vârfurile sufletului pătat cu violet

de braţele atârnate

când pleoapele i se încreţeau

şi înclinat în faţă,

cu gura deschisă

îşi muşca buzele ochilor

ce păreau să arunce flăcări…

MARIUS IULIAN ZINCA - Imaginaţia

Dându-şi

capul pe spate,

colţurile gurii trăgându-se înapoi într-un zâmbet,

era insensibil la imperfecţiunea

care se ascundea

sub strălucirea hainelor muiate de ploaie.

Mergea cu paşi regulaţi

să usuce lacrimile

cu un aer de şmecher

când timpul era urât

spunându-şi

că imaginaţia

nu se va împiedica

de un detaliu banal…

vremea.

MARIUS IULIAN ZINCA - Mişcare pironită

Într-o

mişcare regulată

cu multe însuşiri sufleteşti,

cu buzele galbene,

a alungat îndoielile

din mintea tulburată

de mâinile întinse

ca un gest de implorare…

în faţă

nu era decât necunoscutul

şi sprijinit pe mâini,

cu vocea diminuată

de murmurul gunoaielor vieţii

ce se pierdeau în aer

a rămas cu ochii pironiţi în depărtări…

MARIUS IULIAN ZINCA - Impresia fricii

Într-o

atitudine

atât de calmă,

îşi trecu mâna

descărnată peste picioare,

cotul

i se sprijinea

de genunchiul îndoit

şi fără să facă vreo mişcare cu capul,

a căzut, parcă, pe gânduri…

zbuciumul

sufletesc, răzbătuse

în câteva cuvinte

sub impresia fricii de viaţă,

vântul le lipea de geamuri

scoţând strigăte înăbuşite.

A urmat un moment de tăcere…

MARIUS IULIAN ZINCA - La margine…

Sprijinit de masă

se simţea cuprins

de întrebări

se îmbulzeau

în mintea tulburată

de lumina mişcătoare

din iarba plină de rouă

şi de copacii

ce-şi întind ramurile

răsucite şi chinuite

ici şi acolo

de vânturile

ce se zbenguiau în voie

pe marginea drumurilor…

MARIUS IULIAN ZINCA - Pierduta însăilare…

Într-o tăcere mută

din gestul negândit,

dezvelindu-şi

gingiile golite de sânge

spiritul său

se va pierde pe sine

ca-ntr-o piramidă răsturnată

să refacă în propria minte gândurile

dintr-o contopire inefabilă

punctând

cu lumini zburătoare

întunericul nopţii

din mormântul ce devenea

perfect de neted.

Biata alegorie a neputinţei

i se însăilase în minte…

MARIUS IULIAN ZINCA - Legătura

Simţind

mişcarea aerului

în nesfârşitul vârtej

prin jocuri de cuvinte

abia

aruncând o privire

spre amestecul de materie

neînsemnat,

neconsecvent

producând plăcerea ridicolului,

s-a trezit în pragul unei camere oarbe.

Nu era în stare să lege cuvintele

MARIUS IULIAN ZINCA - Pornire domolită

Cu o voce

întreruptă şi nesigură,

cu sufletul

sângerând pe calvar,

şi ochii

scăldaţi în şuvoaie

de scântei

a ieşit buimăcit

din vântul tot mai mânios

al minţii ce fierbea

să-şi domolească

pornirea…

MARIUS IULIAN ZINCA - Bâlbâieli

Într-un

aer foarte nesigur,

a tăcut încurcat

la auzul

bâlbâielilor fără rost

ale memoriei adormite

unde era viaţa

şi

unde era moartea.

MARIUS IULIAN ZINCA - Rugul

Fărâmiţat

în nenumărate forme,

gâlgâia răsturnat

cu picioarele încrucişate

ca doi pari.

Într-o…

bucurie

ce nu părea

să mai aibă un sfârşit,

tăcut

pentru că ştia

că nu are nimic de spus,

liniştit,

a aprins un rug…

MARIUS IULIAN ZINCA - Surd... neîntrerupt

Întors spre el însuşi,

nu ştia ce gânduri ascundea…

cu capul atârnând

şi ochii închizându-se

a căzut sfârşit

într-o amorţeală plină de frământ,

chinuit de patimi neîmplinite

din aerul ce bubuia asurzitor

cu un suspin de uşurare

şi-a mişcat buzele

plesnind pe neaşteptate

zgomot

surd,

neîntrerupt.

MARIUS IULIAN ZINCA - Căutare

Ghemuit

în el, liber
să rătăcească
aproape la întâmplare,

continua
să se preumble uluit
cu o jumătate de zâmbet

în chip de cuie

ca nişte pilaştri
groşi de piatră neşlefuită

scăldat
într-o lumină
potolită şi lividă

căutând alinarea în apă…

MARIUS IULIAN ZINCA - Risipire împietrită

Împleticindu-se

în mod neobişnuit

cu ochii înfundaţi în orbite,

cu o răsuflare obosită

ce ieşea de pe buzele arse

de pânza de sudoare

care-i îngălbenea fruntea,

cu capul îndreptat cu privirile în sus,

aerul să iasă cu vigoare din piept

întorcând palmele spre lumină…

risipea umbra

nălucii neclintite a trecutului.

MARIUS IULIAN ZINCA - Sufletul

Nu înceta

să întrebe întunericul

cufundat pe trei sferturi în umbra

din ultima parte a nopţii

cu tâmplele scobite,

într-un calm deplin

ca-ntr-o alegorie a duratei eterne

pe linia aceea profundă şi continuă…

Viaţa,

cum sufletul se sfâşia

convingător în glas

să-şi exprime

bucuria,

durerea,

dragostea…

MARIUS IULIAN ZINCA - Mugete de voci

Înflăcărat în gest

a străbătut cu pas grăbit

într-un fel încurcat,

flacăra

ce scotea la iveală întunericul

tulburat cu disperarea

să găsească un cuvânt

care apăsa pe ochiul lui

ca două găuri negre

umflându-i obrajii,

lăsându-i răsuflarea

să iasă prin buzele strânse…

Mugete de voci se aud.

MARIUS IULIAN ZINCA - Vorbind, tăcând

Cu chipul încordat de spaimă,

clar în gândire,

căuta să-şi dea seama pe unde merge…

Vorbea tăcând

cu un zâmbet cu aer complice

printr-o intuiţie neaşteptată,

cu sângele

ce îi curgea din toate rănile,

pierdut în divagaţii melancolice

aidoma desfrâului din suflet

când ciclul neîncetat al astrelor

s-a oprit.

MARIUS IULIAN ZINCA - Minte tulburată

Cu un zâmbet subţire

în momentele de totală  lipsă de activitate,

cobora cotiturile muntelui

mai puţin neliniştitoare

şi bătea aerul

cu mişcări dezordonate

de braţe, vărsând saliva albicioasă

din gura strâmbată de şirul rânjit de dinţi.

Era râsul unui om cu mintea tulburată…

MARIUS IULIAN ZINCA - Oprita întoarcere

Stăvilarul tăcerii s-a rupt…

privea 

cum trecutul 

se întorcea prin cuvinte, 

prin imagini.

Strigătul care i-a ieşit din gură,

l-a oprit cu un singur gest,

o încercare de negare

adunând şoapte 

din timpul ce a fost atât de scurt

cu ochii 

acoperiţi de valurile de sânge curse din cap

când se uita în jur ca o fiară speriată,

a desluşit o tremurare de umbre…

a înfipt picioarele în pământ

s-a împotrivit…

MARIUS IULIAN ZINCA - Şir neîntrerupt

Ţinea mâinile înainte

printre strigăte şi zgomote

din timpurile ce nu s-au copt

în zâmbetul palid

care strângea buzele

în piatra timpanului

înţepenit pe măsură

ce se grăbeau

imprecise, umbre printre umbre,

păreau să se întrupeze din ceaţa

ca o pătură lăptoasă

într-un şir neîntrerupt.

MARIUS IULIAN ZINCA - Strigăte de bucurie

Zgâlţâit cu putere
într-o învălmăşeală de gânduri
ce se ciocneau unul de altul
cu inima chinuită,

se descoperea mai bolnav de dragoste
cu ochii adânciţi ce-şi pierd lacrimile

făcând să i se rostogolească
vorbele din gură,

înaintând la lumina felinarului
din închipuirea minţii sale simple,
cufundat în serenitatea cărunţiei sale,
sfredelind cu ochii

în stare să fixeze fără o expresie
noaptea ce nu era vântoasă,

nu intra cu aer umed şi îngheţat
să aprindă mintea care de dimineaţă aţipise.

Izbucnea în strigăte de bucurie…

MARIUS IULIAN ZINCA - Un alt început

În momentele de extaz,
de înflăcărări nestăvilite,
de tăceri grăitoare
cu cerul încărcat de nori

şi vântul ce şuiera prin trecători,
cu soarele ce-şi pierduse din putere,

cu ochii deschişi în gol
abia mişcând buzele
pe un scaun alungit
şi cu spătarul aplecat

cu faţa sumeţită
şi-o aparentă blândeţe

se ajuta să-şi uite gândurile…